RSS

Pagina 20!

Pagina 21!

Pagina 22!

Coperta 3!

Coperta 4!

Coperta 1!

Coperta 2!

Cum sa simti din nou ca traiesti !


Nu cred că este vreo persoană care să nu fi avut parte în viaţă de acele momente în care inima bate mai repede, mai puternic, când timpul parcă zboară, iar în interiorul nostru se aprinde o flacără ce ne face să ne simţim cu adevărat vii. Să simţim că trăim.

Dragul meu cititor, nu ştiu cum e cazul tău, dar privind în jurul meu, observ că tot mai puţini dintre noi şi tot mai rar avem parte de astfel de momente. Cel mai adesea ne trăim viaţa pe autopilot, într-o rutină zilnică, aşteptând doar să mai scăpăm şi de această zi, de responsabilităţile şi neplăcerile ei, de oboseală şi de stres.

Tocmai de aceea m-am gândit ca editorialul din numărul acesta să fie despre:

Cum să simţim din nou că trăim?


Cum să simţim din nou pasiune, entuziasm, cum să ne simţim inima pulsând energie, cum să radiem bună-dispoziţie în jur, cum să lăsăm iubirea, bunătatea, înţelegerea şi compasiunea să ne modeleze. Cum e să nu mai fim apatici, bosumflaţi, nemulţumiţi, dezorientaţi, speriaţi, singuri şi trişti?


Tu ce simti in majoritatea zilelor?



CÂND SIMŢI CĂ TRECE VIAŢA PE LÂNGĂ TINE?


Viaţa te copleşeşte cand

 Ai parte de necazuri, greutăţi, încercări care depăşesc puterile şi abilităţile tale

 Aloci exagerat de mult timp şi energie pentru lucruri lipsite de importaţă. Amâni lucrurile importante până devin presante sau de nerezolvat

 Eşti mult prea stresat şi extenuat, şi nu faci nimic, nu iei nici o măsură în acest sens

 Nu mai găseşti loc în viaţa ta pentru ceea ce îţi doreşti, te chinui să faci faţă la ceea ce viaţa îţi pregăteşte.

 Nu te poţi organiza, capul tău e un haos

 Nu există un echilibru între viaţa personală, familială, profesională

 Eşti prea egoist, ceea ce duce la tensiuni în relaţiile cu cei din jur. Sau dimpotrivă, eşti prea preocupat cu problemele altora în detrimentul alor tale, ceea te face mereu nemulţumit de tine şi rezultatele tale

 Îţi propui ţeluri prea înalte în comparaţie cu abilităţile tale şi situaţia ta actuală, ceea ce pune multă presiune pe umerii tăi şi în final se transformă în deziluzii.




CÂND SIMŢI CĂ TRĂIEŞTI?


1. Când crezi că viaţa merită trăită

2. Când reuşeşti ca pe zi ce trece să devii mai bun, mai capabil

3. Când nu te laşi copleşit de probleme, îţi foloseşti energia pentru a găsi căi de a le rezolva

4. Când pui pasiune în ceea ce faci

5. Când îţi accepţi ţie şi celor din jur limitările

6. Când mai crezi în frumuseţea oamenilor

7. Când ştii să te bucuri şi să apreciezi ceea ce ai

8. Când ai curajul să îţi iei viaţa în propriile mâini

9. Când ai poftă de viaţă şi energie pentru a te bucura de ea

10. Când te înţelegi bine cu tine însuţi

11. Când ştii să relaţionezi cu cei din jur

12. Când te simţi util

13. Când ai motive să te dai jos din pat

14. Când faci lucruri care îţi plac


Zodiacul arab şi femeile



Prima categorie din zodiacul arab este cea a ”armelor scurte” iar femeile născute în aceste 4 zodii: Briceag (23 august - 22 septembrie), Pumnal (21 martie - 20 aprilie), Cuţit (22 iunie - 22 iulie) şi Pumnal arăbesc (23 octombrie - 21 noiembrie) sunt femeile considerate cele mai bune mame. Fertilitatea lor a fost renumită precum şi grija cu care îşi îngrijesc copiii şi îi apară în situaţii critice. Erau capabile de mari sacrificii pentru cei din jur, având însă puţine pretenţii.

Femeile născute în zodia Briceag
(23 august - 22 septembrie) erau mai rebele şi în consecinţă bărbatul ales de părinţii lor pentru ele era unul mult mai în vârstă, care să le educe. În epoca modernă pe care o trăim, aceste femei îşi manifestă liber spiritul rebel, fiind ascutiţe la limbă, dar în secret, dornice de un bărbat pe care să îl poată admira şi respecta. În general, zodia lor spune că se căsătoresc cu un barbat mult mai în vârstă decât ele, din zodia Pumnal (21 martie - 20 aprilie), Pumnalul arăbesc (23 octombrie - 21 noiembrie) sau Ghioaga ţărănească (21 aprilie - 20 mai).

Femeile născute în zodia Pumnal (21 martie - 20 aprilie) erau considerate a fi fete isteţe şi harnice, foarte bune gospodine, capabile de multă muncă şi dedicare. Erau alese repede pentru căsătorie deoarece aveau reputaţie bună. În epoca noastră, aceste femei manifestă aceleaşi calităţi şi sunt respectate de partenerul lor deoarece sunt harnice, însă ele tind să facă prea multe compromisuri pentru bunul mers al relaţiei. Zodia lor arabă spune despre ele că se căsătoresc la vârstă tânără, cu un bărbat din zodia Pumnal Arabesc (23 octombrie - 21 noiembrie), Buzdugan (21 mai - 21 iunie) sau Ghioagă ţărănească (21 aprilie - 20 mai)

Femeia nascută în zodia Cuţit (22 iunie - 22 iulie) era considerată una din cele mai bune soţii, deoarece era obedientă, delicată, liniştită, îngrijea membrii mai în vârstă ai familiei, era capabilă de o dragoste profundă faţă de copii şi o veneraţie sinceră faţă de soţul ei. În epoca noastră modernă, această femeie sperăm că este la fel de apreciată pentru calităţile ei interioare, şi nu neapărat pentru cele exterioare. Zodia lor arabă spune că ele făceau căsătorii foarte bune, în general cu bărbaţi bine văzuţi în societate, din zodia Cuţit (22 iunie - 22 iulie), Toporişcă (19 februarie - 20 martie) sau Lance (decembrie - 19 ianuarie).

Femeile născute în zodia Pumnal arăbesc (23 octombrie - 21 noiembrie) erau considerate unele din cele mai pasionale femei, înzestrate din naştere cu o frumuseţe răvăşitoare, multe ajungând în haremurile bărbaţilor cu putere de conducere, lucru considerat a fi o onoare. Aveau o capacitate de seducţie deosebită. În epoca noastră, femeile din această zodie se pot bucura de şarmul lor. Zodia lor arabă spune că deveneau în general soţiile unor conducători politici sau de armată, din zodiile Lanţ (23 septembrie - 22 octombrie), Sabie (23 iulie - 22 august) sau Lance (21 decembrie - 19 ianuarie).

A doua categorie este cea a ”armelor mijlocii”
, iar femeile născute în aceste 4 zodii: Buzdugan (21 mai - 21 iunie), Ghioaga ţărănească (21 aprilie - 20 mai), Toporişcă (19 februarie - 20 martie), Lanţ (23 septembrie - 22 octombrie) erau considerate a fi femei cu abilităţi artistice remarcabile, evidenţiate în activităţile tipic feminine. Erau apreciate în familie pentru felul lor calm şi blând de a fi, întotdeuna pozitivist.


Femeile născute în zodia Buzgudan (21 mai - 21 iunie) erau femei renumite pentru isteţimea lor şi capacitatea de a învăţa repede tot ceea ce reprezentau activităţile gospodăreşti şi rolul lor ca şi femei. Erau deschise spre a învata şi a asculta de sfaturile primite de la bărbatul lor şi membrii mai în vârstă ai familiei. Nu erau însă prea tandre, ci mai degraba distante. În epoca noastră, aceste femei îşi pot regăsi independenţa la care visau de secole. Zodia lor arabă spune despre ele că în general se căsătoreau cu bărbaţi care erau mult timp plecaţi de acasă cu activităţi de negoţ, din zodiile Briceag (23 august - 22 septembrie), Pumnal (21 martie - 20 aprilie) sau Buzdugan (21 mai - 21 iunie).



Femeile născute în zodia Ghioagă ţărănească (21 aprilie - 20 mai) se spunea că aveau norocul de a fi înzestrate din naştere cu frumuseţe. Ofereau sentimente sincere, găteau excelent şi erau foarte bune mame. Aveau însă nevoie de încurajare, deoarece le era frică să nu greşească în ceea ce făceau. În epoca noastră, aceaste femei încă nu şi-au pierdut feminitatea naturală cu care sunt înzestrate din naştere. Zodia lor arabă spune că se căsătoreau cu bărbaţi bogaţi, din zodiile Ghioagă ţărănească (21 aprilie - 20 mai), Toporişcă (19 februarie - 20 martie) sau Sabie (23 iulie - 22 august.

Femeile născute în zodia Toporişcă (19 februarie - 20 martie) erau văzute ca fiind introvertite şi visătoare, înzestrate cu talent artistic: o voce bună sau talent la dans pentru care erau apreciate de bărbatul care le lua de soţie. În epoca noastră modernă, aceste femei îşi găsesc mai greu locul deoarece ele nu sunt făcute pentru o viaţă profesională plină de lupte. Ele au nevoie de un bărbat care să le susţină financiar. Zodia lor arabă spune că ele se căsătoreau cu bărbaţi influenţi din zodiile Lanţ (23 septembrie - 22 octombrie), Sabie (23 iulie - 22 august) sau Arc (22 noiembrie - 20 decembrie).

Femeia născută în zodia Lanţ (intervalul 23 septembrie - 22 octombrie) se considera că era o femeie manierată, care primea o educaţie aleasă de la părinţii ei şi ştia ce înseamnă respectul faţă de cei din jur. Ea se comporta perfect conform rolului ei şi greu îi găseai un cusur. În epoca noastră, aceasta femeie încă încearcă să se ridice la standardele unui ideal. Zodia lor arabă spune că părinţii ei erau fericiţi să o mărite foarte bine, în general cu bărbaţi mult mai în vârstă, din zodiile Lanţ (intervalul 23 septembrie - 22 octombrie), Lance (intervalul 21 decembrie - 19 ianuarie) sau Arc (22 noiembrie - 20 decembrie).

A treia categorie este cea a ”armelor lungi”, iar femeile născute în aceste 4 zodii: Sabie (23 iulie - 22 august), Lance (21 decembrie - 19 ianuarie), Praştie (20 ianuarie - 18 februarie), Arc (22 noiembrie - 20 decembrie) erau renumite pentru frumuseţea lor glaciară, mândria şi educaţia aleasă primită din familie. Erau în general femei tăcute, cu o lume interioară bogată, dar care nu arătau nimic din ceea ce simţeau, ci se comportau perfect conform rolului lor.

Femeile născute în zodia Sabie (23 iulie - 22 august) erau femei ordonate şi mature deja de tinere. Îşi iubeau copiii foarte mult, centrându-şi atenţia asupra lor. Se consideră că inteligenţa lor putea să se apropie de a bărbatului, însă nu erau lăsate să se exprime. În epoca noastră, aceste femei sunt printre luptătoarele cele mai înverşunate pentru drepturile femeilor. Zodia lor arabă spune că se căsătoreau cu bărbaţi din zone geografice mai îndepărtate, iar prin căsătorie se mutau departe de locurile natale. Zodia bărbatului cu care le era predestinată o uniune era de obicei Buzdugan (21 mai - 21 iunie), Praştie (20 ianuarie - 18 februarie) sau Arc (22 noiembrie - 20 decembrie).

Femeile născute în zodia Lance (21 decembrie - 19 ianuarie) erau considerate harnice, meticuloase, atente la detalii, serioase şi distante, respectuoase faţă de bărbatul lor. Se prezicea că vor avea puţini copii, dar aceia vor fi băieţi. În epoca noastră, aceasta femeie este capabilă să reuşească pe plan profesional la fel de bine ca un bărbat. Zodia lor arabă spune că se căsătoreau cu bărbaţi care făceau parte din mediul lor social, pe care adesea le cunoşteau deja de când erau fetiţe, din zodiile Cuţit (22 iunie - 22 iulie), Ghioaga ţărănească (21 aprilie - 20 mai), Toporişcă (19 februarie - 20 martie).

Femeile născute în zodia Praştie
(20 ianuarie - 18 februarie) erau considerate ca fiind femei introvertite şi singuratice, tolerante şi afectuoase, însă aveau adesea o nesiguranţă în ele, diverse nelinişti şi o sănătate fragilă. Dacă soţul ales lor era dominator, atunci se îmbolnăveau repede. Infloreau însă alături de un bărbat generos şi calm, care le aprecia feminitatea delicată. În epoca noastră, aceste femei îşi găsesc greu locul şi iubesc să petreacă timp în linişte, visând la poveşti despre sufletul lor pereche. Zodia lor arabă spune că se căsătoreau cu bărbaţi extrovertiţi, virili şi impunători, din zodiile Briceag (23 august - 22 septembrie) şi Pumnal arăbesc (23 octombrie - 21 noiembrie) sau Arc (22 noiembrie - 20 decembrie).

Femeile născute în zodia Arc
(intervalul 22 noiembrie - 20 decembrie) erau considerate a fi înzestrate cu o înţelepciune nativă, lucru pentru care chiar dacă nu erau apreciate de bărbaţi, le dădea însă o notă de mister. Ele îşi slujeau bărbatul cu devotament şi cel mai adesea erau foarte iubite de membrii mai în vârstă ai familiei datorită comportamentului lor exemplar. În epoca noastră, aceste femei sunt independente şi îşi folosesc înţelepciunea nativă ca să se descurce în viaţa de zi cu zi. Zodia lor arabă spune că se căsătoreau cu bărbaţi din medii sociale la fel ca al lor, cu o mare asemănare de caracter şi educaţie, din zodiile Buzdugan (21 mai - 21 iunie), Toporişcă (19 februarie - 20 martie) sau Praştie (20 ianuarie - 18 februarie).

Influente tribale!

Pagina 7!

Pagina 8!

Ce nu e sexy pentru femei !


Moda este ceea ce adopţi când nu ştii cine eşti spune un citat înţelept. Tind să-i dau dreptate, deoarece indiferent de tendinţe, se poartă ceea ce îţi stă bine. Nimeni nu se naşte învăţat, însă noţiunea de stil se dobândeşte natural, învăţând să facem singure diferenţa între ce ne avantajeaza şi ce nu.

Inspirată de moda străzii, dar ţinând cont şi de părerea a mai multor bărbaţi, v-am pregatit un top al celor mai neatrăgătoare “tendinţe”:

1. Pantalonii cu turul lăsat

Cum spuneam mai sus, nu trebuie să te supui permanent tendinţelor doar pentru a fi la modă. Pantalonii cu turul lăsat au apărut prima dată în moda masculină, fiind promovaţi de iubitorii stilului hip-hop. Însă, purtaţi de femei, acest tip de pantaloni cunoscuţi şi sub denumirea de şalvari,
harem pants par total neatrăgători, nefeminini.

În plus, se asortează destul de greu şi nu avantajează pe oricine. Dacă eşti scundă, te vor face să pari şi mai mică, scurtând vizual picioarele.

2. Sandale cu şosete la vedere

Un alt trend nou, în vogă pe catwalk-urile naţionale, dar şi pe străzi: sandale purtate
cu sosete la vedere. Arată bine pe podium sau în pictoriale de modă. Oferă o notă inedită, uşor excentrică. Însă, eu personal nu le-aş încerca.


3. Pantofii cu bot lung şi ascuţit

Deşi au ieşit de mult din tendinţe, încă-i mai întâlnim pe stradă. Şi în combinaţii total nepotrivite. Nu-i de mirare; aceşti pantofi sunt potriviţi în general ţinutelor office sau elegante. Pantofii cu botul rotund sunt mult mai feminini, discreţi şi mai comozi.

4. Pantalonii cu talie extrem de joasa şi burta la vedere

Nu sunt de partea designerilor care încă promovează manechinele skinny. De altfel, trebuie să învăţăm să ne acceptăm corpul aşa cum este el. Hainele de multe ori ne ajută să ascundem anumite defecte. Trebuie doar să adaptăm ţinutele potrivite siluetei noastre. Blugii cu talie joasă pot fi extrem de sexy, atâta vreme cât dezvăluie un abdomen frumos, şi nu o siluetă neîngrijită.


5. Lenjeria la vedere

Bărbaţii consideră sexy lenjeria la vedere, însă preferabil în intimitate. Fustele deosebit de scurte care te trădează imediat ce te-ai aşezat pe scaun, nu oferă deloc o imagine atrăgătoare. În aceeaşi categorie se include şi lenjeria neagră purtată pe sub haine albe, uşor transparente sau dantelate. Într-adevăr, pentru constrast se alege de obicei un sutien negru, dar pe sub materiale precum: bumbac, chifon sau in.

6. Manichiură neîngrijită

Mâinile reprezintă cartea de vizită a unei femei, aşadar trebuie să avem mare grijă de imaginea noastră. Oja sărită de pe unghii oferă un aspect foarte inestetic. Contrar aparenţelor, manichiura impecabilă nu se obţine doar la salon, în special dacă timpul şi banii sunt un impediment. Poate fi realizată şi acasă, răpind numai câteva minute din timpul preţios.

7. Vulgaritatea

Limita dintre sexy şi vulgaritate este extrem de fină şi tot mai des încălcată. De la paietele stridente şi haine minuscule în miezul zilei, până la machiajul ţipător, vulgaritatea poate fi completată şi de un temperament pe măsură. Mestecatul energic de gumă în timpul conversaţiei, limbajul presărat cu înjurături
la modă, sunt de asemenea prezente în context. Un comportament total respingător, de nepermis care ar pune pe fugă şi cel mai tolerant bărbat.

4 trucuri care te transforma intr-o persoana curajoasa!


Teama reprezintă una dintre cele mai grave şi mai limitate emoţii din viaţă, fiind un sentiment care ne însoţeşte până în ultimul moment. Neliniştea nu face altceva decât să ne închidă într-o carapace din care cu greu putem ieşi deoarece este imposibil să evoluăm pe plan fizic şi emoţional dacă încrederea în forţele proprii nu există.

Iată patru trucuri pentru a te putea transforma într-o persoană curajoasă, care poate înfrunta problemele vieţii:

1. Nu-ţi fie teamă de eşec

Eşecul nu există. Acesta reprezintă doar o teamă impusă de propria persoană pentru a te pedepsi în ceea ce priveşte greşelile pe care le faci.

Pierderea perspectivei înfăţişează o cauză a declanşării eşecului. Gândirea trebuie să fie una pozitivă, indiferent de situaţie. În plus, conform proverbului, “când se închide o uşa, se deschide o nouă fereastră”.

Nereuşita trebuie să se transforme în curaj şi, odata cu aceasta, încrederea în forţele proprii trebuie să crească deoarece numai prin puterea voinţei şi rezistenţă în faţa problemelor poţi scăpa de teama eşecului.

2. Înălţimea nu contează

Înălţimea este o problemă cu care multe persoane se confruntă. Atitudinea de superioritate nu se raportează la înălţimea perfectă, ci din contra, aceasta se reflectă în limbaj, în personalitatea fiecăruia, în modul de a trata un subiect.

Încrederea în propria persoană este extrem de importantă, având în vedere rolul pe care oamenii îl au în societate.

Spre exemplu, Kylie Minogue măsoară doar 1,51 de metri înălţime şi este considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume. De asemenea, Danny DeVito, deşi are doar 1,52 metri, se numără printre cei mai talentaţi actori de la Hollywood.

La polul opus se află Uma Thurman. Vedeta este cunoscută pentru rolurile solicitante pe care le alege în filme. Deşi are 1,83 de metri înălţime (destul de mult pentru o femeie), Uma nu renunţă la tocurile înalte când participă la evenimente, fapt ce ne demonstrează încrederea pe care o are în propria persoană şi convingerea de care dă dovadă.

3. Ai încredere în tine

Încrederea în forţele proprii este suficientă pentru a avansa atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal, sentimental.

Este foarte important să ştii că nu ai nevoie de îndrumători sau de susţinători care să îţi arate paşii pe care trebuie să îi faci în viaţă, ci doar de vocea interioară. Singură poţi prinde curaj, încredere, speranţă, forţă şi inspiraţie pentru proiectele şi visurile pe care le ai.

4. Nu trebuie să depinzi de părerea celor din jurul tău

Acordă-ţi posibilitatea de a acţiona după propria voinţă fără să îţi pese de părerea celor din jurul tău. Înfruntă o situaţie de care îţi este teamă, impune-ţi punctul de vedere într-o conversaţie, reacţionează şi arată că meriţi să fii respectată.

Dacă toată lumea te place, este posibil să fii o persoană care nu are prea multe de spus. Nu ai nevoie să fii etichetată ca o “persoană draguţă”, ci din contra, demonstrează ca poţi depinde doar de tine însăţi. Astfel îţi poţi îmbunătăţi respectul de sine.

Ce inseamna viata pentru tine?


Ce inseamna viata pentu tine?Ce semnifica pentru tine ,traiesteti viata? Daca ai fi pus in situatia de a alege cursul vietii tale ,ce ai alege?Gandestete ca ti s-ar oferi o a doua sansa la viata,ce ai vrea sa schimbi?Care ar fi viata pe care ai vrea sa o traiesti?Crezi ca ai trait cu entuziasm fiecare clipa din viata ta?Fiecare avem propriile noaste idei cu privire la cum am vrea sa ne traim si cum am vrea sa aratate fiecare zi a vietii noastre.Avem viziuni diferite a ceea ce e important pentru noi :bani,cariera,familie,prieteni,doar un lucru e sigur ,toti ne dorim sa fim iubiti.Ar trebui sa simtim zilnic pasiunea pentru viata si sa ne bucuram de fiecare clipa de frumusetea ei.Ar trebui sa cautam aceata frumusete in tot ceea ce ne inconjoara si sa constientizam pe zi ce trece ca e important sa ne punem pe noi pe primul loc .Zic asta, si nu inseamna sa fim egoisti, ci doar sa realizam care e scopul vietii noastre,scopul nostru pe acest pamant.E important sa renuntam la prejudecati,mentalitati si conceptii sa ne detasam de rutina zilnica pentru a gasi adevarul,adevarul despre viata.

,,Problemele materiale sunt numai o consecinta a lipsei de sens a vietii care defineste existenta multora dintre noi, o urmare a tristetii, a racelii spirituale, a fricii, a starii de deznadejde care cuprinde multe suflete” spunea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

Ce inseamna viata pentru tine?Ce te face fericit si implinit?Un zambet,un sarut,un buchet de flori,zambetul unui copil,lacrimile de fericire ,cand ti se implineste un vis,linistea casei tale,aprecierile celor din jurul tau si lista ar putea continua.

Ma vad alergand mereu pentru a descoperii…..pentru mine viata e un MISTER.

The bride

Violenta in familie!


Abuzul în interiorul unei familii poate lua multe forme: atacul fizic sau sexual poate fi însoţit de intimidări sau abuzuri verbale; refuzul accesului la resurse financiare, distrugerea bunurilor care aparţin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potenţiale surse de sprijin; ameninţări făcute la adresa altor persoane semnificative pentru victimă, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului şi a altor surse de îngrijire şi protecţie.

Familia care constituie un teren de manifestare a violenţei domestice devine mai puţin transparentă şi deschisă mediului social imediat: familia lărgită, vecinii, prietenii, colegii. Este evidentă izolarea socială a acestor familii. Ele capătă o stigmă în ochii celorlalţi şi în acelaşi timp un sentiment de stigmă şi culpă care le face să se izoleze. Soţul violent nu doreşte ca soţia lui să întreţină relaţii sociale în cadrul cărora să-şi poată mărturisi suferinţa şi eventual să poată primi un sprijin. Pe de altă parte, bărbaţii violenţi au ca şi caracteristici de personalitate lipsa abilităţilor şi a bucuriei de a comunica. Pentru partenerii violenţi, a comunica, în mediul intim al căminului, devine mai mult un prilej de a-l ataca verbal pe celălalt, în vreme ce, la locul de muncă rămâne o rutină de relaţionare superficială cu ceilalţi, un rol jucat în limitele orelor de serviciu.

Funcţia principală a familiei, creşterea copiilor, este distorsionată cu largi şi dramatice consecinţe în viitor. Perturbarea acestei funcţii se petrece în general, ca o stare de boală cronică ce se acutizează în momentele evenimentelor de violenţă. Cercetările arată că trauma copiilor care cresc într-o atmosferă de violenţă, chiar dacă nu ei sunt victimele directe, este mai intensă şi cu consecinţe mai profunde şi mai de durată decât în cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor şi neglijării din partea părinţilor

Într-o familie bântuită de violenţă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază (nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate. Funcţiile parentale nu mai pot fi împlinite. O mamă victimă a violenţei soţului este mai puţin capabilă să asigure îngrijirile de bază necesare copilului (hrană, casă, igienă, haine, sănătate fizică) sau să-l protejeze pe acesta de răniri, accidente, pericole fizice sau sociale. În atmosfera de violenţă, copilul devine cel mai adesea neglijat, expus tuturor relelor, de fapt rămâne într-o singurătate umplută doar de ţipetele celor din jur. Această situaţie este probabil şi explicaţia numărului mare de accidente domestice ale căror victime sunt copiii. Copiii care cresc în familii violente dezvoltă comportamente şi o condiţie fizică ce-i face uşor de recunoscut. Ei prezintă: probleme fizice, boli inexplicabile, expuşi la accidente în casă şi în afara casei, dezvoltare fizică mai lentă; probleme emoţionale şi mentale: anxietate mărită, simţământ de culpabilitate, frica de abandon, izolare, mânie, frica de răniri şi moarte; probleme psihologice: neîncredere în sine, depresie, comparare cu viaţa mai fericită a colegilor; probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalţi, probleme cu somnul, bătăi, fuga de acasă, sarcini la vârste mici, relaţii pentru a scăpa de acasă, mutilare, consum de droguri şi alcool, comportament defensiv cu minciuna; probleme şcolare - neîncredere, eliminare, schimbări bruşte în performanţele şcolare, lipsa de concentrare, lipsa de maniere sociale; identificare cu eroi negativi.

.

Unde puteţi merge pentru sprijin şi sfaturi dacă sunteţi implicată într-o relaţie violentă? Dacă aţi fost victima unei violenţe este bine să ştiţi că există anumite organizaţii care vă pot acorda sprijin. Refugiile oferă protecţia în caz de urgenţă şi adăpost temporar, sfaturi, informaţii şi o serie de alte servicii pentru femeile şi copii care fug de violenţă. La poliţie veţi găsi atât înţelegere cât şi ajutor şi sfaturi practice. Violenţa domestică reprezintă un domeniu care este considerat de poliţie ca fiind o problemă foarte gravă. Un avocat vă poate, de asemenea, oferi condultatii juridice în acest sens.

Orice persoana care considera ca este victima a violentei sau se simte amenintata trebuie sa stie ca violenta in familie este o infractiune prevazuta si sanctionata de Codul Penal.
In acelasi timp, violul comis in familie este pedepsit. Daca violenta fizica s-a produs, victima trebuie sa mearga la Serviciul Medico-Legal in cel mult 48 de ore de la comiterea agresiunii, pentru constatarea acesteia si eliberarea unui certificat medico-legal. In plus, trebuie anuntata cea mai apropiata sectie de Politie, in cel mult doua luni de la producerea agresiunii. Pentru ca Politia sa poata apara de repetarea violentelor, este bine sa fie facuta o plangere care sa fie inregistrata.

Daca numarul de zile de ingrijiri medicale este sub 60 de zile, chiar daca Politia incepe urmarirea penala, victima se poate impaca in orice moment cu agresorul, iar impacarea inlatura raspunderea penala a autorului. Specialistii spun insa ca, de regula, dupa impacare violenta va deveni si mai mare.

.

Femeile agresate sunt treptat distruse psihic si rabda bataile partenerului lor de viata foarte multi ani inainte de a se hotari sa faca ceva pentru a schimba situatia. Iar cele care stau cu un barbat care le bate, le terorizeaza, si motiveaza ca “rabda de dragul copiilor”, gresesc profund. Pentru ca atmosfera incarcata de tensiune din casa ca si asistarea la scandalurile dintre parinti si bataile primite de mama, ii afecteaza in mod deosebit pe copii, toate acestea avand consecinte vizibile pe tot parcursul vietii lor.

Violenta in familie nu este ceva normal! Si, in niciun caz, nu este ceva ce trebuie acceptat ca atare. In utimii ani au aparut tot mai multe adaposturi care ofera protectie si consiliere femeilor abuzate. De asemenea, fiecare din noi ar trebui sa-si puna intrebarea; “Eu cum as reactiona daca as vedea un barbat ca-si bate nevasta, sau un parinte ca-si bate copilul?”. Nu e corect sa spunem: “ Nu ma bag, pentru ca nu e treaba mea”. Ba da, este treaba noastra, a tuturor, pentru ca acesta este un fenomen care afecteaza nu doar pe cei implicati ci intreaga societate in care traim.


Pizza Teo



Cică stătea într-o seară iepuraşul pe malul lacului şi fuma un joint.La un moment dat, îşi scoate capul de sub apă broscuţa şi zice:

-Iepuraşule, ai MARIA?… Da şi mie!!!

-Nu ţi, dau, băi, că tu nu ştii să o fumezi!!!

-Învaţă-mă tu!!

-Bine… trage un fum, ţine-l în tine, şi înoată până în capătul celălalt al lacului şi înapoi!!

Trage broscuţa un fum şi pleacă. Pe malul celălalt al lacului se găşeşte cu hipopotamul.

-Broscuţo, tu ai marijuana la tine!!Să îmi dai şi mie, că dacă nu!!!…..

-Nu am eu, are iepuraşul şi mi-a dat şi mie!!!E de partea cealaltă a lacului!!

-Ia să mă duc să îi cer şi eu!!!

Pleacă hipopotamul în înot rapid ca să mai prindă şi el ceva. Când ajunge la capăt, scoate capul de sub apă şi dă să vorbească. La care iepuraşul ţipă :

-Broscuţo, dă-l repede afară!!!!



Într-o zi umbla un om prin padure. La un moment dat se întâlneşte cu ursul.

Omul nostru se pune în genunchi şi spune:

- Doamne Dumnezeule, te rog dă gânduri creştine acestui urs!

PUUUFFFF, i se îndeplineşte dorinţa

Se pune ursul în genunchi:

- Binecuvântează Doamne această masă..


O echipa de reporteri se deplasează în Daghestan pentru a face un reportaj cu luptatorul tipic naţional. Reporterul:
- Ştim cu toţii că războiul v-a adus numai nenorociri şi tragedii dar cred că mai aveţi puterea să vă aduceţi aminte de o întâmplare fericită din viaţa dumneavoastră!
- Acu câtva timp mi-am pierdut capra în munţi. Atunci ne-am strâns toţi sătenii la mine acasă, am băut vodcă, apoi am plecat, am găsit capra, am adus-o acasă, am fu**t-o cu toţii, apoi am băut iară vodcă.
Reporterul:
- Ce scârbos, dar totuşi o întâmplare fericită din viaţa dumneavoastră nu puteţi să-mi povestiţi?
- Ba da. Într-o zi nevasta unui sătean s-a pierdut în munţi. Ne-am strâns toţi la el acasă, am băut vodcă, apoi am plecat, am adus femeia acasă, am fu**t-o cu toţii, apoi am băut iară vodcă.
- Văd că aşa nu merge. Puteţi să-mi povestiţi o întâmplare tristă din viaţa dumneavoastră?
- Într-o zi m-am pierdut în munţi…


Cică erau doi soldaţi nemţi în timpul celui de al doilea război mondial.

Au capturat ei un evreu şi se gândesc să-l mănânce.

Aprind soldaţii focul, pun ceva cartofi în foc (fără folie de aluminiu că nu se inventase pe atunci), îl pun pe evreu pe proţsap şi îl învârt încet, încet.

Unul din soldaţi are nevoie să meargă la toaletă, aşa că îi zice celuilalt să îl învârtă pe evreu încet, încet, celălalt aprobă.

Se întoarce soldatul şi începe a striga:

- Măi idiotule, nu ţi-am zis să îl întorci încet, să se coacă bine?

Celălalt soldat răspunde:

  • Da de unde măi atâta bucurie? A trebuit să îl învârt repede, că nenorocitul se apucase să ne mănânce cartofii înainte de a muri.



Un autocar cu 20 de măicuţe în el face un accident şi mor toate. Ajung măicuţele la poatra raiului unde îl întâlnesc pe Sf. Petru. Sf.Petru le aşează în şir şi o întreabă pe prima măicuţă:

- Ai atins vreodată penisul la un bărbat?

Măicuţa spune ca l-a atins numai cu un deget.

Sf.Petru: - Bine atunci, bagă degetul în apa aceasta să te ierte D-zeu.

A doua măicuţă aceeaşi întrebare , îi spune că l-a atins cu mâna. De odată începe o îmbulzeală iar o măicuţă vine în faţa lui Sf.Petru şi spune:

- Sf.Petre se poate să trec eu în faţă că tre să fac gargară, iar Maria tre să bage fundul?



Un jurnalist întreabă directorul unei case de nebuni, care este testul ce se efectuează pentru a externa un bolnav.
- Umplem cada cu apă, punem alături o lingură şi o cană şi îi propunem bolnavului să golească cada de apă. Jurnalistul, zâmbind, spune:
- Orice om normal ar lua cana…
- Nu, - spune directorul, - un om normal ar scoate dopul de la cadă. Doriţi pat lângă geam sau lângă uşă ?



Domnule doctor, soţia mea spune că sunt nebun.
- De ce?
- Deoarece de fiecare dată când beau cafea mănânc ceaşca!
- Cummm?!! Mănânci ceaşca cu totul??
- Nu, toarta o las!
- Chiar ca eşti nebun! Toarta e cea mai bună!


Se DUCE Maria la preot :
- Părinte am avut aseară un vis şi vreau să mă spovedesc.
- Spune fiica mea…
- Părinte am visat că a venit Ion aseară, a intrat la mine în cameră şi m-a sărutat.
- Cum fiica mea… aşa? (şi preotul o sărută).
- Da, da părinte şi apoi mi-a dat bluziţa şi fustiţa jos.
- Cum fiica mea… aşa? (şi preotul o dezbracă).
- Da, da părinte şi apoi mi-a dat şi lenjeria intimă jos.
- Cum fiica mea… aşa? (şi preotul îi dă fetei lenjeria intimă jos).
- Da, da părinte şi apoi am făcut sex.
- Cum fiica mea… aşa? (şi preotul se pune pe treabă).
După ce termină treabă, Maria îi zice preotului:
- Da, da părinte şi apoi mi-a dat 100 de euro.
- Vise fiica mea… vise…



Un român se duce să viziteze Vaticanul. După un timp i se face foame şi începe să caute un restaurant.
În timp ce căuta îl acostează un proxenet:
- Hei! Una ragazza, blonda, bella!
Românul cum nu ştia italiană încearcă să îi explice că el caută un restaurant să mănânce:
- Papa, papa…
După un timp apare proxenetul din nou:
- Hei! Una ragazza bruna, bella!
Românul în continuare preocupat de problema lui:
- Papa, papa…
După un alt răstimp apare proxenetul din nou:
- Hei! Papa dice che no, ma io ho trovato due cardinali…




Un om avea un papagal care înjura. Într-o zi exasperat, îl închide în camera. Nimic, numai porcării îi îeşeau pe gura papagalului. Îl închide în şifonier. Şi mai rau. Îl închide în congelator. După un minut tace. Deschide omul uşa congelatorului. Papagalul zice “Vă rog să acceptaţi scuzele mele pentru neplăcerile provocate, vă asigur însă că nu se vor mai repeta!”. Omul să cadă pe spate, nu-i venea să creadă. Tot papagalul: “Apropo, doar aşa, de curiozitate; găina cu ce a greşit?”



Prima zi vine Ion acasă şi îi spune Mariei:

-Marie, o ştii pe Nicoleta secretara mea?A venit azi la muncă cu un decolteu mişto! Ştii cât contează?

Maria tăcu din gură şi-şi văzu de treburile ei. A doua zi vine Ion acasă şi-i spune Mariei :

-Marie a venit azi Nicoleta , secretara , o ştii nu? cu o fustiţă mini ! Ştii cât contează?

Maria la fel tăcu şi-şi văzu de ale ei. A treia zi vine Ion obosit acasă nici nu intră bine pe uşa şi Maria îi spuse:

-Ioane îl ştii pe vecinu Costel ăla din spatele casei, o avea mai mare ca a ta cu 2 cm.Ştii cât contează?


Cum iti dai seama ca o blonda a vrut sa trimita un email?

Vezi o gramada de plicuri inghesuite in floppy!


Ion şi Maria fac sex.

La un moment dat Maria îl îndeamnă pe Ion:

-Aşa Ioane…sărută-mă, mângâie-mă acolo unde fac pipi…!

Dupa câteva clipe,Maria furioasă:

-Nu în oala de noapte,imbecilule!!




Tanara blonda, sexi, amatoare de senzatii tari, pasionala, picioare lungi, vand camion.




La un bar discuta doua blonde trecute de prima tinerete:

  • Vezi pe cei doi barbati de acolo? Ei bine, cel din dreapta este sotul meu, iar cel din stanga este amantul meu!
  • Ce ciudat..La mine este exact invers!



Doua blonde stateau de vorba. Una dintre ele o intreaba pe cealalta:

  • Draga, tu cand faci dragoste, vorbesti cu sotul tau?
  • DA, daca ma suna!